CFR, pas important spre titlu

Deși a fost dominată de Dinamo, CFR a făcut aseară un pas important spre titlu, câștigând meciul cu cea mai bună echipă care a venit până acum la Cluj printr-un penalty transformat de Culio. În mod ironic, Bokila a fost omul decisiv, nu câinele vișiniu Dan Nistor, care nici măcar nu a fost introdus. Cosmin Contra a declarat foarte supărat, la conferința de presă de după meciul de la Cluj, că:

Întotdeauna CFR a avut ajutor din toate părțile, când a încercat să construiască așa un proiect.

Centralul George Găman s-a consultat cu asistentul Octavian Șovre (care susține că el nu a recomandat penalty-ul) după hențul comis de Nedelcearu, și a indicat punctul cu var. Nedelcearu pretinde că mingea l-a lovit în piept, dar arbitrul Ion Crăciunescu a spus în comentariul de după meci că a fost o fază grea, mingea fiind undeva între umăr și piept.

Meciul de aseară a fost un duel între cei mai buni fundaşi dreapta pe care i-a avut România, Dan Petrescu şi Cosmin Contra – azi antrenori. Chiar dacă Dinamo a presat, CFR a fost echipa care a avut curaj să aștepte și să speculeze cea mai mică greșeală a adversarului.

CFR mai trece încă un derby cu bine, după cel cu Viitorul, de data aceasta în urma unui joc cinic, dar eficient prin prisma rezultatului, mai ales că au terminat partida în nouă oameni, după ce căpitanul Camora și Culio au fost eliminați de pe teren. Camora a luat direct roșu după o intrare dură asupra lui Nascimento, iar Culio a fost eliminat după ce a luat al doilea galben pentru o intrare la Costache, în minutele de prelungire.

Ca spectator, nu a fost ușor să stai aseară în tribuna CFR-ului și să-ți vezi echipa dominată – chiar dacă la final de meci suporterii au scandat minute în șir, bucuroși de victorie. Și pentru faptul că formația clujeană a ajuns pe locul 1 în clasament, la egalitate cu FC Botoșani.

Sursă foto: fanatik.ro

Se știu echipele la CFR-Dinamo

Dinamo joacă în sistem 4-2-3-1, cu Rivaldinho în atac

Penedo – Romera, Nedelcearu, Katsikas, Steliano Filip (cp) – P. Anton, Mahlangu – Hanca, Nascimento,  Salomao – Rivaldinho

Rezerve: Brănescu, Marici, Costache, Bumba, Busulazici, Nemec, Albin

CFR merge tot pe 4-3-3, iar Dan Petrescu mizează pe:

Vâtcă – C. Manea, Vinicius, Mureșan, Camora (cp) – Ciprian Deac, Hoban, Culio – Moutinho, Bokila, Omrani

Rezerve: Duka, Luchin, Rus, Nistor, Hamed, Nouvier, Vera

După formula de atac, se pare că CFR vrea să spele ruşinea de la ultima confruntare de pe teren propriu când a cedat inexplicabil cu 3-0 cu Vasile Miriuţă pe bancă. Urko Vera începe ca rezervă și Bokila intră în primul său meci ca titular! Cu așa atac, vor să-i urce pe dinamoviști pe garduri 🙂

Bokila a vorbit pentru prosport.ro despre înţelegerea sa cu Dinamo:

Am vorbit cu Cosmin Contra, pentru că el m-a dorit şi din păcate i-am spus “OK, voi veni”, pentru că aveam încredere în Cosmin şi îl ştiam de la Petrolul, din China şi tot timpul m-am simţit bine cu el, dar problema a fost la Dinamo. Am vorbit doar cu Cosmin. N-am vorbit cu preşedintele, cu directorul tehnic, dar greşeala mea a fost că i-am spus lui Cosmin că voi merge. În rest, n-am vorbit cu nimeni din club. Ştiu că a fost supărat. L-am văzut în Slovenia, am vorbit rapid. Înţeleg că dacă fac o promisiune trebuie să o respect, dar în momentul acela mi-am rupt promisiunea. Nu înseamnă că regret că sunt aici, dar mi-am rupt promisiunea şi înţeleg de ce e nervos.

Sursă foto: Fanatik.ro

 

Nistor contra Nascimento

Antrenorul CFR-ului Dan Petrescu nu vede în Nascimento un adversar la meciul de diseară, ca dovadă nu l-a enumerat în lista celor 7 jucători valoroși de la Dinamo de care se teme: Hanca, Rivaldinho, Nemec, Salomao, Bumba, Costache și Nedelcearu. El spune totuși că Dinamo este mai puternică decât anul trecut.

Pentru a-l ambiționa, antrenorul CFR a mai afirmat are așteptări mai mari din partea mijlocașului Dan Nistor (29 ani). Este vorba chiar de titularul schimbului cu Nascimento. Purtător al banderolei de căpitan, Dan Nistor a fost un jucător decisiv anul trecut pentru Dinamo. Dan Petrescu știe că Nistor e supărat că nu joacă, dar afirmă că:

Nistor nu e supărat pentru că a plecat de la Dinamo. Aici nu joacă pentru că nu e bun, a venit un pic mai târziu decât alți jucători. Trebuie să se integreze. L-am băgat la toate meciurile.

Sunt alți jucători care încă n-au intrat și își așteaptă rândul, jucători foarte buni. Deci ar trebui să aibă răbdare. E bine că-i supărat că nu joacă. Când intră vreau să câștige meciul așa cum a făcut Hanca în partida cu Gaz Metan.

Intrat din postura de rezervă, Hanca a marcat două goluri în victoria cu 3-1 a lui Dinamo din etapa trecută. Antrenorul Cosmin Contra a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Dan Petrescu, dar şi la adresa echipei CFR Cluj. Tehnicianul lui Dinamo a vorbit şi despre situaţia în care se află Juan Albin, jucător care a ajuns în această vară sub comanda lui.

De asemenea, se pare că  vrea să scape de serviciile lui Tha’er Bawab, jucător care a ajuns în „Ştefan cel Mare” la începutul anului 2017. Bawab are un salariu de 8.000 de euro pe lună la Dinamo, iar „câinii” îşi doresc să se folosească de aceşti bani pentru a aduce un jucător din Spania. Conform informaţiilor obţinute de fanatik.ro, pe lista lui Cosmin Contra se află Karim Yoda, un atacant în vârstă de 28 de ani care evoluează pentru Getafe.

CFR Cluj – Dinamo se joacă azi de la ora 21:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu. Meciul va fi transmis  în direct de Look TV, Digisport și Dolcesport. Intrarea la meciul disputat în cartierul Gruia din Cluj-Napoca se face începând cu ora 19,30 iar informații despre bilete, disponibile începând cu 20 de lei la Tribuna II, puteți găsi aici.