Se caută noi acționari la CFR

În vreme ce presa locală îi dau ba pe Edi, ba pe Piți, drept viitori antrenori la CFR, în birourile din Gruia sunt alte griji. Un antrenor care să facă performanță în grupele Champions League va cere buget de transferuri și un salariu pe măsură. Astfel că, pentru a completa bugetul clubului, patronul Neluțu Varga își caută de pe-acum asociați.

Surse GSP.ro dau ca posibilă cooptarea în cadrul acționariatului a omului de afaceri Simon Maurer, dezvoltatorul Avantgarden Braşov. În 2015, acesta a vrut să cumpere FC Brașov de la Ioan Neculaie și-a pus o condiție ieșită din comun, conform celor de la monitorulexpres.ro:

Dacă va fi dispus să-mi dea clubul, sunt niște condiții. Eu sunt adventist de religie, iar sâmbăta nu lucrez. Începând cu vineri seară, de la apusul soarelui, și până sâmbătă seara, la apusul soarelui.

Dacă cei de la FRF ar fi de acord să-mi respecte sâmbăta, iar echipa să-și dispute meciurile vineri până apusul soarelui sau sâmbăta după apusul soarelui. Sau în oricare altă zi, nu ar fi nicio problemă.

În această situație, surse din cadrul grupării din „Gruia” au relatat pentru gsp.ro că Iuliu Mureșan, bine ancorat în mediile de conducere clujene, va fi înlocuit în funcția de președinte executiv cu Dani Coman. Fost portar și la FC Brașov pe când echipa era antrenată de Dan Petrescu, pe Dani Coman îl leagă o puternică amiciție cu Simon Maurer.

Se pare că investitorii de la CFR, completați cu un nou venit de calibru mare, vor lupta pentru prestigiul propriu, al echipei și al orașului. Rivalitatea etnică între U și CFR rămâne o strâmbă dâmbovițeană strecurată de Gigi Becali și preluată de oile sale, în prezent o simplă diversiune. Rivalitate sigur că există, e o tradiție, dar cea etnică e nulă, doar pentru mințile slabe.

Despre posibilitatea ca fostul selecționer al României să o preia pe CFR Cluj Gigi Becali, unul dintre oamenii care-l cunoaște la perfecție pe Pițurcă a declarat, surprinzător, la ProX, că:

Nu vreau să vorbesc nimic despre Piţurcă, nu mă interesează. Eu am fost prieten bun cu el, dar acum nu mai discut nimic despre el. Nici cu prietenii, când ne întâlnim, nu vreau să vorbesc despre el. Pentru mine e un subiect închis.

CFR este o echipă cu management tot mai pronunțat românesc, atât funcționarii clubului cât și jucătorii fiind doar româno… stranieri. Pe vremuri „U” era susținută de fani din elitele profesionale ale Clujului, iar CFR era echipa proletarilor care locuiau în zona gării. De altfel și Arpad Paszkany a vrut inițial să cumpere „U” Cluj, doar ocupantul fotoliului de la Primărie de atunci (Ghiță Funar) s-a opus.

 

Rămâne CFR echipa rezultatelor, iar jocul frumos îl face numai „U”?

Nu se poate spune că succesele CFR-ului în campionat au rupt gura târgului. Poate dacă ar fi fost vorba de „U”, care era cândva cea mai iubită echipă din oraș, ar fi fost altceva… De vină a fost, desigur, și jocul închis practicat de feroviari.  Victoria din Gruia n-a făcut altceva decât să mai anime puțin vechea rivalitate cu „U”. Parcă  își mai pierduse din intensitate în ultimii ani, nu vi se pare?

Folclorul local pretinde că rivalitatea asta ar fi una etnică, dar nu-i doar atât. Aici e vorba mai mult de prestigiu, și se manifestă prin lupta pentru rezultate (practicată de CFR) şi prin lupta pentru susţinere (cazul Universității). S-ar putea spune că CFR Cluj este „echipa rezultatelor“, iar U Cluj „echipa suporterilor“. Cum aminteam, victoria CFR-ului în anul Centenarului a reactivat sciziunea etnică, idee contrară aniversării.

Triumful  ceferist este denunțat sau aplaudat în termeni de superioritate etnică sau legitimitate istorică. Din nou, fotbalul devine câmpul de manifestare a celor ce se-ncăpățânează să conserve o memorie scindată a orașului. Antipatia majorității jurnaliștilor de sport din oraș față de CFR (amplificată și de felul cum sunt tratați de oficialii campioanei), a distorsionat relatările despre cucerirea titlului. Iar apartenența la comunitatea „U” vine cu mandatul de-a te angaja în gherila anticeferistă.

Schimbarea antrenorului care i-a adus ultimul titlu (o tradiție, deja, în Gruia) n-o să schimbe mare lucru. Indiferent că ar veni Edi Iordănescu sau Pițurcă, ambii practică același stil de joc axat pe rezultat, în detrimentul spectacolului fotbalistic. Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, a anunţat că îl vede pe Victor Piţurcă în locul lui Petrescu: Părerea mea este că Piţurcă va antrena CFR-ul. Aşa am auzit şi eu, a declarat Dumitru Dragomir, pentru ProX.

Clujenii sunt nevoiţi să obţină semnătura unui antrenor cât mai rapid, întrucât echipa se va reuni în curând pentru pregătiri, startul noul sezon fiind turul al doilea al preliminariilor Ligii Campionilor. CFR îşi va afla adversara peste două săptămâni, pe 19 iunie, când va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din primele două tururi preliminare ale cupelor europene. Turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor va avea loc pe 24/25 iulie şi 31 iulie/1 august. Sursă foto și info: www.Prosport.ro

PS: Dacă apreciați ce/cum scriu, mă puteți susține cu 1 RON* pe Patreon (ce, doar Mălin Bot să aibă cont aici și să facă pe jurnalistul independent?)


* – nu există opțiunea de 1 RON, suma minimă e 1 USD, sorry.

Diferența între jucători cumpărați și împrumutați

Cele două protagoniste ale derby-ului de azi au făcut ceva afaceri între ele în mini-mercato-ul de iarnă: Alex Ioniță II a venit la CFR de la Astra în urma unei tranzacții ce presupunea și un schimb de jucători, schimba care nu s-a mai materializat, Ioan Nicolae pretinzând doar cash, 1 milion de euro.

Până la urmă Urko Vera ajunge totuși și el la Astra, dar asta abia după ce se încheiase prima tranzacție, sub formă de împrumut fără opțiune de cumpărare. Motivul Astrei pare să fi fost plecarea lui Le Tallec la Orleans, iar cum Dan Petrescu nu îl mai vedea un titular indiscutabil, chiar dacă în toamnă a avut prestaţii foarte bune, clujenii au decis să se despartă de fotbalist.

Dar această tranzacție este valabilă doar până în vară, când îi expiră împrumutul la Astra, pentru a avea meciuri în picioare. Trupa din Giurgiu nu va avea opţiune de cumpărare, semn că Dan Petrescu crede că fotbalistul poate fi o variantă de viitor. Potrivit informaţiilor Digi Sport, Astra acoperă complet salariul atacantului, 11.000 de euro/lună

Cu toate că nici giurgiuvenii nu sunt o formație săracă, aici se vede diferența între posibilitățile materiale ale celor două grupări: Edi Iordănescu, antrenorul Astrei, nu l-a inclus în lot pe Urko Vera, atacantul adus de la CFR în această iarnă, deşi acesta nu este accidentat! Se pare că a făcut acest lucru la cererea expresă a celor de la CFR.

Astfel că Astra Giurgiu a pierdut al 6-lea meci consecutiv contra celor de la Cluj. Ardelenii s-au impus pe teren propriu, scor 2-0. Culio a deschis scorul cu un șut din apropiere, în minutul 8, fiind servit perfect de Ioniță în fața porții goale, iar Țucudean a marcat și el în a doua repriză, după ce în prima ratase singur în fața porții. CFR Cluj rămâne astfel pe primul loc indiferent de rezultatul de duminică dintre Dinamo și FCSB. Are 56 de puncte, în acest moment cu 5 peste FCSB și 6 peste CS U Craiova.

Astra este pe locul 4, cu 41 de puncte și poate avea mari emoții în privința accederii în play-off. Depinde mult de rezultatele celor de la Dinamo (cu FCSB), Viitorul (cu Botoșani) și Poli Iași (cu Poli Timișoara). Ultima etapă giurgiuvenii vor întâlni Dinamo.

Dinamo își ia căpitanul înapoi

După „scandalul” fabricat sau spontan cu antrenorul Dan Petrescu, în care a fost implicat și jurnalistul actualdecluj.ro Cătălin Suciu, fostul căpitan dinamovist Dan Nistor se întoarce în Ştefan cel Mare. Directorul sportiv al grupării din Gruia, Bogdan Mara, a anunţat azi destul de misterios că:

În această dimineaţă ne-am înţeles cu cei de la Dinamo pentru transferul lui Nistor. Nu pot să dau mai multe detalii, pot să zic doar că va merge la Dinamo.

Mara a mai afirmat că mai sunt 10% șanse ca CFR să mai faca un transfer, dupa venirile lui Costache, Țucudean, Bordeianu și Douglas Grolli. Această mișcare, respectiv plecarea liberă a lui Nistor întărește impresia inițială de la schimbul suspect de la începutul campionatului, cum că între cele două cluburi ar exista o înțelegere. Atunci CFR ataca titlul și avea nevoie de un lot bun, care să-i permită să reziste unei o lupte lungi, de uzură.

Acum Dinamo este în pericol să piardă intrarea în play-off, ceea ce ar priva-o probabil pe CFR de un aliat prețios. În plus, se zvonește că Nistor nici nu s-ar fi adaptat la jocul liderului Ligii I, iar în urma cu o săptămână a avut o ieșire publică împotriva lui Dan Petrescu pentru că l-ar folosi prea puțin, chit că apoi a încercat s-o scalde cum că ar fi fost o discuție privată.

Deși Edi Iordănescu declarase că Nistor e un jucător de care ar avea nevoie la Astra, iar CFR oferise pentru Ioniță 700.000 de euro plus doi jucători, între care și Nistor, până la urmă înțelegerea a picat. Să vedem cu ce contribuție vine Dinamo în această morișcă, cedează și ei gratis un jucător la Astra, sau prețul cedării lui Nistor va fi non-combatul în play-off?

Declarația dinamovistului pentru gsp.ro, odată întors la clubul său de suflet, este destul de elocventă în acest sens:

Când am plecat, n-am făcut-o cu voia mea, ci pentru că așa a trebuit. Acum mă întorc să intru în play-off și să mă bat cu Dinamo pentru primele locuri, așa cum e normal.

Țucudean la Cluj

După experimentul nereușit cu căpitanul dinamovist Dan Nistor, care l-a dezamăgit pe antrenorul Dan Petrescu, CFR Cluj are curaj să mai încerce transferul unui alt jucător trecut pe la echipa alb-roșie. Atacantului George Ţucudean (26 ani), campion cu FC Viitorul Constanţa şi al doilea golgeter al Ligii I, a semnat în aceste zile cu CFR.

Transferul lui Ţucudean este al treilea din această iarnă, după aducerea lui Sebastian Mailat (ACS Poli Timișoara) și Valentin Costache (Dinamo). Președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat pe Look TV:

Pot să zic că e rezolvat Ţucudean. Lucrăm de mult la acest transfer. Este un vârf de atac foarte bun, cu fizic, este un golgheter şi sper să-l avem la pregătire din prima zi în noul an.

George Țucudean a înscris 11 goluri în actuala ediţie de campionat şi este al doilea marcator al campionatului. De-a lungul carierei, atacantul român a mai jucat la UTA Arad, Dinamo, Standard Liege, Charlton Athletic, FCSB, ASA Târgu Mureș și Pandurii.

În 2012, a câştigat Cupa și Supercupa României cu Dinamo. În 2015, Țucudean a câștigat Cupa, Campionatul și Supercupa României alături de FCSB, iar sezonul trecut a devenit campion cu Viitorul Constanţa. Are 2 selecții în echipa națională și este cotat la 800.000 de euro pe transfermarkt.com. CFR Cluj se va reuni luni, 8 ianuarie, iar după patru zile va pleca într-un cantonament în Spania.

Dan Petrescu în Top 300

Antrenorul CFR-ului apare în ultimul Top 300 Capital al celor mai bogați români, într-o companie selectă, alături de alți oameni din fotbal, patroni de cluburi, foști jucători / actuali antrenori:

1. Ioan Niculae /2 /500-600
2. Gigi Becali /6 /280-300
3. Ionuț Negoiță /49 /95-100
4. Mircea Lucescu /194 /30-32
5. Cosmin Olăroiu /223 /26-28
6. Gheorghe Hagi /277 /22-24
7. Valeriu Iftime /294 /20-22
8. Dan Petrescu /296 /20-22

Dan Petrescu a prins ultimele poziții (294-296) ale topului, în care a intrat alături de principalul finanțator al celor de la FC Botosani, Valeriu Iftime (51 de ani). Culmea că această clasificare vine după acuze ale celor de la CFR Cluj că meciul FC Botoșani – FCSB va fi blat 🙂

 

Galeria alb-vișinie, reunită

Galeria CFR-ului a fost mai numeroasă ca niciodată în acest sezon la meciul cu ACS Poli Timişoara, disputat pe o vreme deloc propice pentru fotbal. u asistat doar aproximativ 1.500 de spectatori, însă CFR Cluj a câştigat meciul cu bănăţenii cu 1-0, victorie care a trimis-o matematic în play-off.

Împărţiţi în trei grupuleţe la începutul campionatului, fanii alb-vişiniilor s-au „împăcat” între ei, iar aseară au colaborat şi pentru prima coregrafie a sezonului. Aceştia au celebrat împlinirea celor 110 ani de existenţă a clubului, din spectacolul de la începutul jocului nelipsind nici elementele pirotehnice, anunță cjsport.ro.

Cântând pe tot parcursul partidei, fanii echipei din Gruia şi-au salutat din nou în stilul islandez favoriţii la final, fericiţi că echipa lor va încheia anul pe primul loc în clasament. Antrenorul Dan Petrescu a vorbit după meci despre numărul de suporteri prezenţi aseară în Gruia, fiind încrezător că vor fi mai mulţi în play-off (CFR are o galerie de palmares):

Vrem să-i convingem cu rezultatele, cu jocul să vină la meci, dar sunt convins că în play-off vor fi mai mulţi. Acum trebuie să gândim mai sus, să fim îndrăzneţi şi să vedem ce ne propunem. Suntem foarte fericiţi că ne-am calificat în play-off, după o victorie care îmi place cel mai mult, cu 1-0.

Asta înseamnă să ai caracter, să fii echipă adevărată, pentru că nu e uşor, trebuie să te aperi, să ţii de rezultat. E o victorie foarte importantă pentru mine şi pentru băieţi.

Un trofeu mai puțin

CFR Cluj a pierdut azi, 26 octombrie, meciul din şaisprezecimile Cupei României. Echipa din Gruia a fost eliminată de FC Botoşani la loviturile de departajare, scor fina 4-3. După primele 90 de minute regulamentare scorul a fost egal, 1-1.

A marcat întâi Omrani (42), după o centrare cu latul primită de la Coman, 0-1 și CFR a intrat în avantaj la vestiare. Rodriguez (69) a stabilit egalitatea pe tabelă pentru botoșăneni, după un gol marcat dintr-o lovitură de cap, 1-1.

Meciul a ajuns în prelungiri, unde ocaziile au curs fără succes, ajungându-se la penalty. Aici au ratat întâi Nistor și Păun, marcând doar Mureşan şi Omrani. La 4-3 Deac a lovit bara transversală și FC Botoşani s-a calificat în optimi.

Sursă foto: pagina de facebook a clubului CFR 1907. S-au pus în vânzare biletele online pentru meciul cu Gaz Metan Mediaș! Liderul Ligii 1 se va duela cu echipa lui Cristi Pustai, duminică, 29 octombrie, de la ora 18:00.

Omrani, pedepsit pentru indisciplină

După egalul din derby, pagina oficială nota următoarele: „echipa noastră a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat împotriva celor de la FCSB. OCFR a deschis scorul în minutul 8, însă reușita lui Urko Vera a fost anulată pentru fault în atac”.

Despre meciul următor, antrenorul CFR-ului Dan Petrescu a declarat:

Deplasarea la Astra e cea mai grea! Avem o problemă de lot, dar o să vedeţi care e. Avem un jucător care nu mai e în lot pentru meciul cu Astra din cauza indisciplinei.

În rest, vom vedea cum se va simţi Arlauskis pentru că ieri nu s-a antrenat. Suspendări şi accidentări nu avem. Sper să reuşesc să ghicesc primul «11».

Cât despre derby, rămânem la ce scrie pe pagina clubului: „Ac1.jpgtacantul spaniol a lovit din nou cu un minut înaintea pauzei. Urko a profitat de o ieşire greşită a lui Niţă şi a marcat cu capul, după centrarea perfectă din lovitură liberă a lui Deac.

În repriza secundă, FCSB a revenit pe tabelă prin Budescu, cel care a înscris în urma unui contraatac. A fost greu fără Mister pe bancă, însă băieții s-au dăruit și au luptat până la final. Rămânem la 4 puncte în fața celor de la FCSB și suntem LIDERII României după 11 etape! A fost un stadion plin, iar pentru asta vă mulțumim!”

OFICIAL: Dan Petrescu NU pleacă

Oficialii FRF au confirmat pentru gsp.ro că variantele de antrenor pentru națională sunt: Dan Petrescu, Cosmin Contra, Ioan Andone, Mircea Rednic. Președintele FRF s-a întâlnit ieri cu Dan Petrescu și au discutat, dar fostul stelist are contract cu CFR. Varianta propusă de dr. Iuliu Mureșan, de a antrena în paralel la club până în iarnă, nu a fost acceptată.

A rămas ca Dan Petrescu să dea un răspuns final până la miezul nopții, dacă își poate rezilia contractul cu CFR. În caz contrar, următorul pe listă este Cosmin Contra, el având trecută o clauză de reziliere de 60.000 de euro în contractul cu Dinamo București.

Până în acest moment, FRF nu a contactat nici clubul din Ștefan cel Mare, nici pe Cosmin Contra, care ar putea veni la echipa națională la pachet cu Adrian Mutu, ultimul în calitate de director sportiv. Citiți restul articolului aici.

Conducerea clubului CFR Cluj ar fi antamat deja o discuție de principiu cu Edi Iordănescu, antrenorul Astrei, pentru a-și asigura varianta de rezervă dacă Super – Dan pleacă la lotul național, afirmă gsp.ro