Cine este omul care conduce CFR

După un an de zile, a aflat și presa centrală cine este creierul de la CFR, omul care ia toate deciziile importante din club. Ar fi fost suficient să se uite pe organigramă și să citească de sus în jos componența consiliului de administrație ca să-i găsească pe cei doi Marian: după președintele Marian Băgăcean, un finanțist, urmează Marian Copilu pe post de vicepreședinte.

După cum a declarat recent Narcis Răducan, pentru prosport.ro:

Copilu şi-a făcut o introducere spectaculoasă în fotbal, acum trebuie să confirme. Dar el a demonstrat cât e de abil, tot ce s-a făcut la CFR e opera lui! Nu provine din fotbal, ci din mediul de afaceri. Dar a stat mult pe lângă oameni din fotbal, a învăţat şi iată ce realizări are. De anul viitor va ieşi şi în presă, îşi va lua rolul de conducător în serios.

Copilu este bănățean, din 2012 și cetățean de onoare al Caransebeșului.  În expunerea de motive pentru acordarea titlului, se arată că „Marian Copilu este reprezentantul tinerei generaţii de succes de antreprenori din România, în domeniul construcţiilor. În ultimii 4 ani, compania pe care o coordonează a derulat opt proiecte de succes, printre care şoseaua de centură a Caransebeşului şi prima fază a Parcului Eolian Iberdrola din judeţul Constanţa, cel mai mare proiect de acest gen din lume.

Marian Copilu a ajutat financiar în ultimul sezon şi echipa locală de fotbal, a susţinut financiar acordarea de burse elevilor olimpici din municipiul Caransebeş, prin intermediul Clubului Rotary, şi a oferit ajutor financiar la finalizarea Catedralei Episcopale din municipiul de pe Timiş şi din Sebeş”, nota publicația 7-zile.com.

Marian Copilu a condus ca manager Copisa Constructora Pirenaica, o companie din Spania care a făcut centura ocolitoare a Caransebeșului. Se pare că tot el este cel care va decide și viitorul antrenor, iar discuțiile care îl dau pe Pițurcă sunt doar în stadiul de tatonări: în realitate este preferat Ladislau Boloni, iar o variantă este și Costel Gâlcă. Foto: ActualDeCluj.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *