Antrenor nou la CFR

În sfârșit Edward Iordănescu a fost prezentat azi oficial la CFR. La conferința de presă au mai participat Bogdan Mara și Iuliu Mureșan. Ce a declarat noul antrenor:

E un moment special pentru mine. Mă bucur foarte mult că sunt aici. Este o onoare să fiu antrenorul lui CFR Cluj. Sper să avem o colaborare eficientă.

La întrebarea dacă va impune un sistem de joc ofensiv, Iordănescu jr. a răspuns:

Sunt foarte multe lucruri bune pe care le-am moștenit aici. Sunt alte lucruri pe care va trebui să le îmbunătățim, altele pe care va trebui să le schimbăm. S-a speculat mult despre jocul echipei însă ceea ce contează este rezultatul final.

Ideal ar fi să câștigi trofee și să joci spectaculos, dar nu întotdeauna se poate asta. Dacă vă uitați peste meciurile echipelor pe care le-am pregătit veți vedea că au jucat un fotbal frumos. Asta îmi doresc și la CFR. Eu voi susține și latura estetică a jocului, nu vreau să fac paralele între mine și Dan Petrescu, sper să alcătuiesc profilul pe care mi l-aș dori – a mai precizat antrenorul. Alte declarații ale sale:

Latura financiară nu a fost importantă. Am avut oferte mai bune din străinătate, dar am refuzat. Știu că acest club îmi va oferi posibiltatea să mă bat pentru lucruri importante. Vreau să iau titlul. E important să intrăm într-o grupă europeană.

Doctorul Iuliu Mureșan a mai precizat:

Avem încredere în el, este un antrenor modern, lucrează științific. Îi urez bun venit. Tot clubul are mare încredere în el. A semnat pe 3 ani.

Bogdan Mara, directorul sportiv de la CFR , a declarat că se va discuta prelungirea contractului cu Omrani, și că e sigur că CFR va câștiga disputa pe semnătura jucătorului:

Billel Omrani este jucătorul CFR-ului pentru încă un an. Cazul încă se judecă la comisii, dar noi suntem siguri nu 100%, «un milion la un milion» că el va continua cu noi. La reunire vom avea o discuție mai avansată pentru că vrem să își prelungească înțelegerea cu noi și pentru a opri aceste suspiciuni.

Șumudică cu gura mare 

Încă nimic nou în Gruia la transferuri, doar zvonuri că ar putea veni Salvatore Caturano din serie C de la Lecce, pentru a-i face concurență pe post golgeterului Țucudean. Și Davide Petrucci (26 de ani) ar fi dorit din nou la CFR. Actualul fotbalist al celor de la Rizespor nu mai intră în grațiile staff-ului tehnic.

O știre certă este că fundașul lui Aris Limassol, Andrei Radu, nu a mai ajuns la Dinamo – dar în locul lui se pare că va ajunge acolo Alexandru Vlad.

Andrei Radu va semna cu CFR doar doar după ce fiul fostului selecţioner va închide negocierile cu campioana României, și va fi prezentat ca prim transfer cerut de noul antrenor.

Cât despre antrenori, Șumudică se laudă că a ratat postul la CFR Cluj din cauza lui Becali: „Eu ar fi trebuit să fiu antrenor acolo” –  a declarat acesta pentru gsp.ro. Însă Edi Iordănescu (39 de ani) este antrenorul care urmează să fie anunțat azi oficial la CFR, pentru ca miercuri, atunci când are loc reunirea pentru pregătirea noului sezon al Ligii 1, să le fie prezentat și jucătorilor.

Lotul se va reuni pe data de 14 iunie și va pregăti startul noului sezon la Brașov, între 17 – 27 iunie, la Hotelul Kronwell. În ultima zi de cantonament, campioana României va disputa un meci amical cu Sepsi Sf. Gheorghe.

Mai apoi, în perioada 30 iunie – 12 iulie, CFR Cluj se va pregăti în Polonia, în localitatea Sochocin, la BoniFaCio Spa & Sport Resort. Partidele amicale din cel de-al doilea cantonament al verii vor fi anunțate în curând, notează situl oficial. În data de 14 iulie, ora 20:30, campioana CFR va juca Supercupa României, împotriva câștigătoarei Cupei, CS U Craiova, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova!
 

Continuă speculațiile asupra acționarilor CFR

În lipsa unor declarații ale oficialilor CFR, continuă speculațiile asupra acționarilor campioanei României la fotbal. Gazeta Sporturilor scrie că CFR Cluj este condus de patronul Neluțu Varga și asociatul său Marian Copilu (vicepreședintele CA) secondați de Mara, Bilașco și Adrian Ilie. Ultimul s-ar fi implicat în politica echipei fără să dețină oficial un post în organigramă.

Adi Ilie a activat o vreme ca impresar, timp în care s-a mai ocupat și de afaceri care nu aveau legătură cu fotbalul. Se implică din nou în conducerea unei echipe datorită amiciției care-l leagă de Marian Copilu, potrivit sursei citate. Vicepreședinte Marian Copilu, chiar dacă nu și-a asumat în public decizii importante, este cel care a negociat cu Edi Iordănescu, înlocuitorul lui Petrescu, tot el are ultimul cuvânt și în privința transferurilor.

Adi Ilie funcționează ca un consilier din umbră al conducătorului de facto, un sfătuitor foarte experimentat în fotbal. Surse din Gruia susțin că, fără să dețină vreun post în organigrama clubului, Ilie are un rol cel puțin la fel de important și de influent pe cât sunt cele pe care le au directorul sportiv Bogdan Mara și șeful scoutingului, Marius Bilașco. Mara a confirmat la Digi Sport negocierile cu un singur tehnician: Edi Iordănescu.

Vreau să precizez faptul că nimeni din club nu l-a «lucrat» pe Dan Petrescu. Clubul nu a luat legătura cu niciun antrenor până când Dan Petrescu nu s-a despărțit oficial de echipă.
Membrii CA de la CFR au spus ca Adi Ilie nu a semnat nimic cu ei, Bogdan Mara dezmințind știrea celor de la Gazeta Sporturilor cum că fostul stelist ar lucra cu ei în secret. Ironic este faptul că Mara este dat ca fiind „pe făraș” de către jurnaliștii sportivi. Acesta a confirmat doar negocierile cu noul antrenor:
Suntem aproape să numim noul antrenor. Negociem de trei zile cu Edi Iordănescu.
Sursă foto: Prosport.ro

Conferință de adio Dan Petrescu

Au fost foarte multe speculații despre plecarea mea și vreau să anunț că am plecat pe cale amiabilă, suntem prieteni – a spus Dan Petrescu la conferința de presă de adio susținută azi la Cluj. Exact cum am venit, așa am plecat. Nu m-am certat într-un an de zile cu niciun conducător. Nu mi-a zis nimeni de ce n-am băgat pe unul sau altul, de când am fost eu un an de zile antrenor nu mi-a reproșat nimeni, nimic. Sigur, între ei poate au vorbit, e normal.

Dar la mine n-au ajuns aceste lucruri, din punctul ăsta de vedere (și așa este normal), cred că ăsta a fost secretul acestui club, într-un an în care rezultatele au fost fantastice, chiar dacă unii specialiști și-au dat părerea că echipa nu a jucat. Rezultatele vorbesc de la sine, au fost rezultate fantastice în 2018, iar echipa n-a pierdut niciun meci.

Îi doresc CFR-ului tot ce-și dorește, cred că și grupele Europa League ar fi o realizare fantastică pentru fotbalul din România și pentru CFR, a declarat Dan Petrescu, care e sigur că în China va avea o misiune mult mai grea decât cea de la Cluj, respectiv salvarea de la retrogradare a clubului Guizhou Hengfeng – aflat pe ultimul loc în clasament, după 11 etape de campionat.

În cariera mea, am luat Dinamo Moscova de pe ultimul loc. După 5 etape avea 0 puncte și am terminat pe 4. Am luat Al Nasr de pe ultimul loc, cu un punct din 5 etape și am terminat pe 5 și am jucat finala Cupei, iar acum, văzând CV-ul meu, poate cei din China s-au gândit că sunt omul perfect să iau echipa doar cu 4 puncte din 11 meciuri și să reușesc să o salvez. Dacă voi reuși, cred că ar fi ca și cum aș câștiga Champions League. Eu asta cred că e misiunea mea acum, în China, o misiune aproape imposibilă. 

Dan Petrescu a mai declarat că vrea să ia alături de el în China și doi jucători de la CFR:

Vreau să iau doi jucatări de la CFR Cluj acolo. Nu pot sa iau decât doi jucători pentru că asa e regulamentul în China, nu poți să schimbi mai multi străini. Cei care sunt acolo trebuie să-și rezilieze contractele care sunt foarte mari. Boli e ca și făcut, dar îmi mai doresc un jucător. N-are rost sa ma ascund, vreau sa-l aduc pe Ciprian Deac.

Este posibil să fie Edi…

Iordănescu, noul antrenor al CFR – a anunţat, în direct la Digi Sport Matinal, directorul executiv Iuliu Mureşan. Deși nu mai ocupă funcția de președinte al clubului (ocupată de finanțistul Marin Băgăcean), nici nu mai este omul care ia deciziile la echipă (acesta fiind vicepreședintele Marius Copilu), doctorul Mureșan este oficialul clubului care iese în mass-media cel mai des cu declarații.

Fanii CFR-ului nu sunt prea convinși că un antrenor tânăr ca Edi Iordănescu poate face performanță în Gruia, sau dacă va fi capabil să păstreze titlul în vitrina alb-vișiniilor, pentru că e greu să joci pe două planuri (campionat și cupe europene). Iordănescu jr. a făcut minuni la Pandurii și Astra, însă la CFR pretențiile sunt mari, foamea de performanțe a clubului fiind pe măsura investițiilor. Presa sportivă anunță inclusiv salariul lui Iordănescu jr. la CFR: 240.000 €, cu 160.000 de euro sub venitul pe care-l avea Petrescu și că acordul cu Edi va fi valabil doi ani. Declarația doctorului Mureșan arată însă că nu e nimic semnat, darămite bătut în cuie:

Încă nu este reziliat contractul cu Dan Petrescu, este plecat în vacanţă. Este posibil să fie, dacă va pleca Dan Petrescu.

Anunţul oficial şi semnarea contractului se va face abia  marţi, Edward Iordănescu întrerupându-și vacanța din Grecia atunci când a aflat că oficialii campioanei României au acceptat ultimele sale condiţii. El alesese să antreneze în Bucureşti din motive personale.

Și o mică bârfă din presa sportivă: se pare că jucătorii au cerut un alt antrenor, ei transmițând conducătorilor să-l aducă pe Andrea Mandorlini, cu care vișiniii au mai fost campioni. Doar că ideea lor a venit prea târziu, Mandorlini semnând acum o lună și jumătate cu Cremonese, după cum anunță gsp.ro.

Cine este omul care conduce CFR

După un an de zile, a aflat și presa centrală cine este creierul de la CFR, omul care ia toate deciziile importante din club. Ar fi fost suficient să se uite pe organigramă și să citească de sus în jos componența consiliului de administrație ca să-i găsească pe cei doi Marian: după președintele Marian Băgăcean, un finanțist, urmează Marian Copilu pe post de vicepreședinte.

După cum a declarat recent Narcis Răducan, pentru prosport.ro:

Copilu şi-a făcut o introducere spectaculoasă în fotbal, acum trebuie să confirme. Dar el a demonstrat cât e de abil, tot ce s-a făcut la CFR e opera lui! Nu provine din fotbal, ci din mediul de afaceri. Dar a stat mult pe lângă oameni din fotbal, a învăţat şi iată ce realizări are. De anul viitor va ieşi şi în presă, îşi va lua rolul de conducător în serios.

Copilu este bănățean, din 2012 și cetățean de onoare al Caransebeșului.  În expunerea de motive pentru acordarea titlului, se arată că „Marian Copilu este reprezentantul tinerei generaţii de succes de antreprenori din România, în domeniul construcţiilor. În ultimii 4 ani, compania pe care o coordonează a derulat opt proiecte de succes, printre care şoseaua de centură a Caransebeşului şi prima fază a Parcului Eolian Iberdrola din judeţul Constanţa, cel mai mare proiect de acest gen din lume.

Marian Copilu a ajutat financiar în ultimul sezon şi echipa locală de fotbal, a susţinut financiar acordarea de burse elevilor olimpici din municipiul Caransebeş, prin intermediul Clubului Rotary, şi a oferit ajutor financiar la finalizarea Catedralei Episcopale din municipiul de pe Timiş şi din Sebeş”, nota publicația 7-zile.com.

Marian Copilu a condus ca manager Copisa Constructora Pirenaica, o companie din Spania care a făcut centura ocolitoare a Caransebeșului. Se pare că tot el este cel care va decide și viitorul antrenor, iar discuțiile care îl dau pe Pițurcă sunt doar în stadiul de tatonări: în realitate este preferat Ladislau Boloni, iar o variantă este și Costel Gâlcă. Foto: ActualDeCluj.ro

Se caută noi acționari la CFR

În vreme ce presa locală îi dau ba pe Edi, ba pe Piți, drept viitori antrenori la CFR, în birourile din Gruia sunt alte griji. Un antrenor care să facă performanță în grupele Champions League va cere buget de transferuri și un salariu pe măsură. Astfel că, pentru a completa bugetul clubului, patronul Neluțu Varga își caută de pe-acum asociați.

Surse GSP.ro dau ca posibilă cooptarea în cadrul acționariatului a omului de afaceri Simon Maurer, dezvoltatorul Avantgarden Braşov. În 2015, acesta a vrut să cumpere FC Brașov de la Ioan Neculaie și-a pus o condiție ieșită din comun, conform celor de la monitorulexpres.ro:

Dacă va fi dispus să-mi dea clubul, sunt niște condiții. Eu sunt adventist de religie, iar sâmbăta nu lucrez. Începând cu vineri seară, de la apusul soarelui, și până sâmbătă seara, la apusul soarelui.

Dacă cei de la FRF ar fi de acord să-mi respecte sâmbăta, iar echipa să-și dispute meciurile vineri până apusul soarelui sau sâmbăta după apusul soarelui. Sau în oricare altă zi, nu ar fi nicio problemă.

În această situație, surse din cadrul grupării din „Gruia” au relatat pentru gsp.ro că Iuliu Mureșan, bine ancorat în mediile de conducere clujene, va fi înlocuit în funcția de președinte executiv cu Dani Coman. Fost portar și la FC Brașov pe când echipa era antrenată de Dan Petrescu, pe Dani Coman îl leagă o puternică amiciție cu Simon Maurer.

Se pare că investitorii de la CFR, completați cu un nou venit de calibru mare, vor lupta pentru prestigiul propriu, al echipei și al orașului. Rivalitatea etnică între U și CFR rămâne o strâmbă dâmbovițeană strecurată de Gigi Becali și preluată de oile sale, în prezent o simplă diversiune. Rivalitate sigur că există, e o tradiție, dar cea etnică e nulă, doar pentru mințile slabe.

Despre posibilitatea ca fostul selecționer al României să o preia pe CFR Cluj Gigi Becali, unul dintre oamenii care-l cunoaște la perfecție pe Pițurcă a declarat, surprinzător, la ProX, că:

Nu vreau să vorbesc nimic despre Piţurcă, nu mă interesează. Eu am fost prieten bun cu el, dar acum nu mai discut nimic despre el. Nici cu prietenii, când ne întâlnim, nu vreau să vorbesc despre el. Pentru mine e un subiect închis.

CFR este o echipă cu management tot mai pronunțat românesc, atât funcționarii clubului cât și jucătorii fiind doar româno… stranieri. Pe vremuri „U” era susținută de fani din elitele profesionale ale Clujului, iar CFR era echipa proletarilor care locuiau în zona gării. De altfel și Arpad Paszkany a vrut inițial să cumpere „U” Cluj, doar ocupantul fotoliului de la Primărie de atunci (Ghiță Funar) s-a opus.